RELAȚIILE NEFINALIZATE COMPROMIT STIMA DE SINE

Stăteam și mă întrebam de ce este atât de greu să rupem o legătură cu ceva sau cineva din trecut care e gata oricum. Faptul că nu rupem, nu încheiem total, nu închidem ușile la ce a fost, ne împiedică să mergem mai departe. E ca și cum începem un curs, nu-l terminăm, începem altul, nici pe acela nu-l ducem până la capăt, și tot așa; la un moment dat avem începute zeci de cursuri, dar nu am făcut nicio finalizare, toate au rămas în coadă de pește.

Același lucru se întâmplă cu tot ce începem și nu finalizăm, fie că este vorba despre o activitate, un proiect sau o relație. Toate rămân deschise ca niște uși, și pe acolo se scurge energia noastră. Neducând până la capăt intenția noastră, nu închidem trecutul, deci compromitem prezentul și viitorul. Și ne mai compromitem și stima de sine. De ce? Pentru că nefinalizarea a ceva trimite semnale puternice în subconștient că nu suntem în stare să încheiem capitole pentru a putea începe ceva nou.

Hai să ne referim acum la relații, indiferent de ce natură sunt ele. De multe ori (sau de cele mai multe ori) ni se întâmplă să lăsăm relațiile neîncheiate, „lasă că timpul le va rezolva, vedem noi cum va fi...”. Acest comportament nu arată deloc maturitate și înțelepciune, așa cum credem noi atunci, ci doar o neasumare a noastră și o neacceptare a faptului că ceva e gata. Când plecăm de acasă pentru mult timp scoatem aparatura din priză, decongelăm frigiderul, stingem toate luminile, verificăm ca gazul să fie închis. Și totuși, în relații lăsăm totul deschis, vraiște, și ne așteptăm ca cineva să vină să închidă ușa și să facă curățenie după noi.

De ce ar trebui să avem o încheiere la o relație și de ce simpla plecare nu este suficientă?
Să ne punem în ambele ipostaze: când noi plecăm și lăsăm relația neîncheiată și când noi am fost părăsiți și am rămas cu ochii în soare, întrebându-ne ce s-a întâmplat și cu ce am greșit.
Atunci când noi plecăm fără nicio explicație, o facem pentru a evita discuții incomode și justificări pe care nu vrem să le dăm. Unii gândim „e gata, de ce nu înțelege?”, de parcă tot cel părăsit ar fi vinovat că nu vede realitatea.
Atunci când noi am fost părăsiți fără niciun cuvânt, rămânem blocați pentru mult timp în „de ce?... ce-am făcut?... să știu să nu mai fac...”, iar viața noastră „îngheață” acolo, în acel moment, mai ales dacă persoana care a plecat a fost foarte importantă pentru noi.
Ambele situații arată:
- ceva nerezolvat din copilăria noastră, ceva legat de cineva important care a plecat fără niciun cuvânt din viața noastră;
- un nivel de atașament foarte mare față de o persoană, situație sau loc, iar acest atașament nu este sănătos;
- o rană puternică de abandon care are masca dependentului.
Nu ne-a învățat nimeni că a încheia o relație, a spune „atât pot eu în acest moment, trebuie să plec pentru că nu mă mai regăsesc aici” este un semn de maturitate și de responsabilitate. Un om care pleacă fără să spună nimic activează în celălalt rana de abandon care deja exista dinainte.

Este greu să rupem o legătură emoțională cu cineva pentru că avem așteptări și pentru că l-am împuternicit pe celălalt să facă ordine în viața noastră, să ne salveze și să rămână alături de noi pentru ca noi să ne simțim protejați; și de multe ori nici nu ne trece prin cap că s-ar putea termina relația, indiferent de ce natură ar fi ea (cuplu, prietenie, familie). Dar acesta este comportamentul unui copil, nu a unui adult.
Este greu să încheiem o relație pentru că sfârșitul de drum ne sperie, ne zguduie, ne dezechilibrează ceea ce noi am numit „viață”. E greu să admitem că ne-am înșelat, că am simțit că ceva nu este în regulă, dar am ales să ignorăm.

Cum ne simțim (chiar dacă e la nivel inconștient) atunci când lăsăm ceva neterminat? Incapabili, lipsiți de valoare, furioși pe neputința noastră. Stima de sine scade foarte mult și vom ajunge să nu ne mai putem privi în oglindă. De ce? Pentru că știm că atunci când ceva este gata, ceva nou trebuie să înceapă.
Cum ne simțim când punem punct la ceva ce e, oricum, gata? Liniștiți, maturi, pregătiți pentru următorul pas în viață.

Fiecare om sau situație ne învață o lecție. Întâlnim oameni care ne însoțesc o perioadă pe drumul nostru pentru a ne ajuta reciproc să ne desăvârșim.
Relațiile al căror final îl acceptăm ne arată că ne-am învățat lecțiile, iar asta crește încrederea în noi.
Relațiile nefinalizate ne arată că va trebui să o luăm de la capăt pentru a ne învăța lecția, iar asta ne poate afecta stima de sine.

Mai multe despre acest subiect voi vorbi în cadrul unei emisiuni în direct transmisă vineri, 18.10.2024 de la ora 20.30 pe canalul meu YouTube și pe pagina mea Facebook. Te aștept cu drag.

Binețe, Om matur!

Edith Elisabeta Kadar

свернуть