Poezie - Daniel Briciu
Învață de la toate
Învaţă de la toate, să ai statornic drum.
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi.
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi.
Învaţă de la soare, cum trebuie s-apui.
Învaţă de la piatră, cat trebuie să spui.
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate, că toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă,
Cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;
Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei...
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la oaie, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci.
Să-nveţi din tot ce piere - cum să trăieşti pe veci.
