© 2015 Cristian Alexandru | Cedry2k
SUBSCRIBE!!
Detalii ↓ ↓ ↓

Toate drepturile rezervate. Reupload-ul va fi raportat!

„Glossă” este titlul unei poezii din genul glosă, publicată în 1883, în primul volum de versuri al poetului Eminescu. Potrivit Ioanei M. Petrescu, „Glossă” se înscrie în etapa a-3-a identificată de aceasta în creația eminesciană, în perioada marilor antume bazate pe sinteza între filosofia lui Hegel și cea a lui Schopenhauer. Ca urmare, poetul care odinioară era un Orfeu, un profet înțeles ca Mesia care putea reînvia devine acum un Christ vândut diavolului „alungat din orizont, în orizont”,un „geniu pustiu” marcat de viziunea tragică asupra existenței prin „categoriile negativiste” (Hugo Friedrich): alienare, dedublare, sciziunea eului, transcendență goală, angoasă, melancolie, etc.

„Glossă” este considerată poezia lui Eminescu cea mai apropiată de filozofia budistă. Unele idei se infiltrează prin filosofia Schopenhauriană, iar altele prin intermediul cărții fundamentale budiste Dhammapada. ( [ Ссылка ] )

Social Media ↓ ↓ ↓

Cristian Alexandru:

[ Ссылка ]
[ Ссылка ]
[ Ссылка ]

Cedry2k:

www.facebook.com/cedry2krueger
[ Ссылка ]

Versuri:

GLOSSA

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)

свернуть