SEMNUL DRAGOSTEI — PROFET TRAIAN DORZ

„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei: dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13, 34-35).

Ce minunat, într-adevăr, este înţelesul acestui verset sfânt! Mântuitorul Însuşi n-a dat ca semn al recunoaşterii de către lume a ucenicilor Săi nici vorbirea în limbi, nici minunile, nici semnele, nici alte calităţi deosebite, după care aleargă de obicei oamenii şi lumea. Ci dragostea. Acesta este semnul pe care El l-a dat lumii ca să-i cunoască pe cei care sunt ucenicii Lui. „Prin aceasta va cunoaşte lumea, prin aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei: dacă veţi avea dragoste între voi.” Nu dacă veţi vorbi în limbi sau veţi avea daruri, sau veţi face minuni, sau veţi uimi lumea cu înţelepciunea voastră. Ci prin dragoste, singurul Lui semn pe pământ.
Prin aceasta L-am cunoscut şi noi pe El că este Dumnezeu. Prin aceasta L-a recunoscut şi Tatăl că este Fiul Său. [Apostolul Pavel] spune: „Fiul dragostei Tatălui”. El ne-a dat şi nouă acest semn sfânt. Nu acei care fac minuni şi vorbesc… A lăsat în sfântul Său Cuvânt înştiinţarea aceasta: „Că vor veni mulţi în ziua aceea şi vor zice: «Doamne, n-am predicat noi în numele Tău? N-am făcut minuni? N-am scos draci chiar? N-am mâncat şi am băut în faţa Ta?» Şi Eu le voi spune: «Adevărat vă spun: niciodată nu v-am cunoscut. Voi aţi lucrat fărădelege»”.
Există o singură lege a lui Hristos: legea iubirii. El a spus: „O singură poruncă vă dau, o singură lege: să vă iubiţi”.
Oricine a lucrat fără de această lege, a săvârşit fărădelege.
El n-are decât această singură lege. Oamenii au o mie de legi. Confesiunile omeneşti au numai legi peste tot, de la început şi până la sfârşit. Dar Hristos cel Viu şi Adevărat nu are decât una singură: porunca iubirii, legea iubirii. Pentru că a întemeiat o singură împărăţie: împărăţia iubirii; o singură răsplată: răsplata iubirii; un singur templu: templul iubirii; un singur soare: soarele iubirii. Şi oricine va fi din iubire, va fi din Dumnezeu. Despre nici o virtute nu s-a spus: „Dumnezeu este răbdare” sau „blândeţe”, sau „milă”. Dar s-a spus: „…este iubire”.
„Dumnezeu este iubire.” Iubirea nu este Dumnezeu. Dar Dumnezeu este iubire. Pentru că nu numai iubirea se cuprinde în Dumnezeu. Ci în El se cuprind toate celelalte virtuţi, care au rădăcinile toate în iubire, după cum toate spiţele au rădăcina în butuc.
„Eu sunt butucul”, a spus El, din care răsar şi din care îşi iau viaţă toate mlădiţele. El este iubire şi din iubire îşi iau şi-şi au naştere şi viaţă toate celelalte virtuţi. Nu este nimic din ce este adevărat, frumos şi durabil, decât ceea ce e izvorât din iubire. Şi iubirea adevărată este aceea care rămâne în Dumnezeu caldă, profundă, înaltă, frumoasă, curată şi fierbinte.
Ce minunat a cântat fratele… Şi, în timp ce cânta, mi-am adus aminte de aceste reflecţii adânci şi frumoase pe care ni le inspiră totdeauna acest verset sfânt.
Ce bine dacă noi am fi nişte fii ai dragostei adevărate, ai acelei iubiri din Dumnezeu care priveşte toate lucrurile de sus în jos, nu de jos în sus. Din viitor spre trecut, nu din trecut spre viitor. Din eternitate spre trecerea de acum. Ce minunat le-am vedea atunci pe toate, ca Dumnezeu! Atunci am vedea ce are valoare, ce are durată, ce are preţ, ce are frumuseţe. Şi am şti să ne ridicăm atunci până la acea dragoste divină despre care mulţi vorbesc, dar puţini o trăiesc şi o au. Dragostea din Dumnezeu, dragostea lui Dumnezeu, dragostea în Dumnezeu, singura care ne păstrează şi care ne va duce la El.
Dorim din toată inima ca acest gând sfânt să ne rămână ca o meditaţie la care să gândim mereu, străduindu-ne să nu fim numai cu vorba şi cu buzele, ci cu fapta şi cu adevărul, nişte copii ai iubirii. Ai iubirii adevărate, largi, nemărginite, adânci, frumoase, curate, în care, ca într-o mare, se scufundă toate şi ea rămâne deasupra puternică, înaltă, liniştită, albastră, ca cerul de deasupra.
Să ne ajute Domnul să avem o astfel de iubire şi să-i îndemnăm pe toţi la o astfel de iubire. Acolo nu mai sunt despărţiri, acolo nu mai sunt graniţe, acolo nu mai sunt judecăţi, acolo El este totul şi în toţi.
Frumos spunea Sundar Singh despre cei care au ajuns odată în Împărăţia dragostei lui Dumnezeu şi au trecut din existenţa aceasta în cealaltă existenţă. Şi spune el ce minunat i-a [văzut] într-o vedenie pe acei minunaţi copii ai lui Dumnezeu care au iubit cu o iubire din Dumnezeu. Zice: „Nemărginită şi nenumărată era firea lor. Din toate părţile însă, ei vedeau Faţa lui Isus. Şi Faţa lui Isus se reflecta peste toate feţele lor în aşa fel, încât fiecare avea o faţă ca a Lui. Toţi semănau cu El şi toţi semănau între ei”.
Dacă pe pământ ar fi aşa, ce minunată ar fi realizată Împărăţia lui Dumnezeu şi pe pământ!
Dar chiar dacă trupeşte nu vedem acest lucru, cu ochii noştri aceştia, duhovniceşte, acest lucru este o realitate...

свернуть