Astăzi este ziua în care cinstim memoria marelui voievod Ștefan al III-lea, care a rămas pentru totdeauna în istorie ca Ștefan cel Mare și Sfânt. Timp de 47 de ani, acesta a condus Principatul Moldovei și a reușit să înfrunte adversari de temut, Imperiul Otoman, Polonia, Ungaria. Istoricii vorbesc despre Ștefan cel Mare ca despre un domnitor care a preluat o țară de lut și a lăsat în urma sa un principat puternic, de piatră.
Ștefan al III-lea a urcat pe tronul Principatului Moldovei într-un moment în care țara era sfâșiată de grupuri de boieri orientați fie spre Ungaria, fie spre Polonia. Cu un an înainte, Moldova a plătit primul său tribut Turciei. În 1457, viitorul Ștefan cel Mare, cu ajutorul lui Vlad Țepeș, a învins armata unchiului său - domnitorul Petru al III-lea Aron, care și-a ucis tatăl de dragul tronului și i-a luat locul. Devenit domn peste Principatul Moldovei, noul conducător a fost preocupat de fortificarea țării. A desfășurat mai multe campanii militare în Polonia, forțând-o să încheie un tratat de pace. În 47 de ani de domnie, Ștefan cel Mare a fost antrenat în 36 de bătălii, câștigând 34 din ele.

ISTORICUL NICOLAE CARAMZIN DESPRE ȘTEFAN CEL MARE

“ Curajos în pericole, ferm în suferință, modest în fericire ... el a fost uimirea conducătorilor și a națiunilor, cu mijloace mici, creând lucruri mari”

În primii ani ai domniei sale, Ștefan a continuat să plătească tribut turcilor, fiind preocupat de rezolvarea problemelor interne. El a reușit să reducă limitat influența boierilor, iar țăranii au primit statutul de „liberi”. Armata, sub conducerea lui Ștefan al III- lea a devenit una puternică, care se supunea doar voievodului. Au fost create unități de artilerie, formate din mercenari.
El a construit multe cetăți noi și le-a consolidat pe cele existente. În perioada lui Ștefan al III-lea au fost scrise primele cronici moldovenești. Până atunci, în mănăstiri existau doar pomelnice. Când Bulgaria și Serbia au ajuns sub stăpânirea turcilor, cei mai buni cărturari slavi s-au mutat cu traiul în Moldova. Ștefan cel Mare este cunoscut și ca unul dintre principalii apărători ai Ortodoxiei. După căderea Bizanțului în 1453, lumea ortodoxă și-a pierdut centrul spiritual. Domnitorul moldovean a folosit toată influența sa pentru a salva Sfântul Munte Athos și a –l transforma într-un nou centru al credinței ortodoxe. În ciuda numeroaselor războaie, Moldova a fost o țară bogată. Ștefan a folosit bogăția principatului său pentru a sprijini mănăstirile de pe muntele Athos și pentru a restabili moaștele de acolo.
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504, când avea peste 70 de ani. Potrivit istoricilor, până la sfârșitul acesta a fost practic imobilizat: la vechea rană de la picior s-a adăugat guta, care l-a chinuit până la sfârșitul vieții. A lăsat în urma sa o țară mică, dar puternică, de care țineau cont chiar și cele mai mari puteri din acea vreme.

свернуть