Atunci când Dumnezeu vorbește despre o comunitate, El spune să dăm Cezarului ce e al Cezarului, și lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu. E un verset controversat, mai ales că se referă la lucruri delicate, cum ar fi sistemul de taxe și impozite.
Eu cred că Isus a validat modelul de taxe și impozite, prin faptul că l-a plătit – i-a zis lui Petru să meargă să ia banii din gura peștelui și să facă ceea ce se cuvine (Matei 17:27). Prin faptul că în Scriptură, în Vechiul Testament, El a dat un sistem în care fiecare trebuia să dea o parte pentru preoți, sistem în care leviții nu aveau posibilitatea să facă un anumit business, dar primeau un anumit sprijin. Ideea de susținere și de împărțire a unor bani are bază scripturală.
Însă ce nu îmi place în România este că Cezarul, adică statul, vrea să fie Dumnezeu - să-ți educe copiii complet, vrea să-ți ia cât mai mulți bani din taxe. Puțini români știu, mai ales cei care sunt salariați, că peste 70% din banii pe care ei îi câștigă ajung să fie dați către stat prin CAS, impozite, TVA. Desigur, statul dă înapoi niște lucruri, niște școli imperfecte, străzi mai bune sau mai rele. Însă în momentul în care statul ia așa de mult din resursele tale, tu devii din ce în ce mai dependent de stat. De aceasta militez pentru un sistem în care oamenii să aibă ei mai multe resurse la dispoziție, și Cezarul să fie limitat.
În același timp, nu sunt de acord nici cu aceia care spun că statul e rău și nu dă nimic, iar noi trebuie să îl fentăm, să nu plătim taxe. “Eu dau zeciuială lui Dumnezeu, nu mai trebuie să plătesc taxe”. Nu văd asta în Scriptură, Romani 13 și viața lui Isus spun altceva. Cred că trebuie să fim cât mai corecți posibil cu sistemul de taxe, dar trebuie să milităm pentru schimbarea sistemului de taxare, pentru ca bisericile, cetățenii, familiile să aibă ei mai multe resurse și bani, ca să facă inclusiv ajutorare socială sau susținerea unei școli.
Mai multe: [ Ссылка ]

свернуть