Salut! E sâmbătă și vă citesc poezie. ❤️Azi din “Și cuvintele sînt o provincie” de Adela Greceanu. Mă bucur să o descopăr pe Adela și ca poetă după ce am avut bucuria și oportunitatea de a vorbi cu ea despre scris, citit, poezie și “Nimic nu e în neregulă cu mine la Timpul Prezent” (încă o dată, mulțumesc pentru discuția minunată, Adela!)

Am parcurs poemele ca într-o călătorie inițiatică, descoperind-o pe “Adila” și elementele care o compun pe ea și viziunea ei asupra lucrurilor care vin, se mișcă, pleacă. Elementele recurente din poeme tind să construiască un univers mic identitar, niște referințe adesea palpabile care-ți dau senzația că privești prin vizorul unei uși și întrezărești câte ceva (mișcare, umbre, câte un obiect, câte o persoană). O carte despre multiplele fețe ale identității și despre cât de înșelătoare, dar și ajutătoare pot fi cuvintele. Mi-au plăcut în special poemele despre corespondența și necorespondența cuvintelor cu obiectele în sine, despre cât de “tricky” este limbajul și cum ne folosim (și cum *nu* ne putem folosi cu încredere) de el în fiecare zi.

O carte care mi s-a părut bine structurată, cu repetiții și elemente recurente care creează/ oferă sens volumului și, așa cum o observă și Marin Mălaicu Hondrari pe coperta 4, am întâlnit și umor, un umor cald, câteodată distractiv și adesea autoironic.

Ce mi s-a părut foarte fain e faptul că ai putea cumva sfârși orice poem cu titlul volumului: Și cuvintele sînt o provincie.


Cartea a apărut în 2014 la Casa Românească.

Enjoy! 🌼

свернуть