Înainte de a intra în pâine și a vorbi despre omnisciență, verosimilitate sau mimesis, să adresăm problema elefantului din cameră. De ce nu-ți poți da singur cu părerea despre romanul lui Rebreanu, și de altfel despre oricare altă operă literară? Cu ce te ajută pe tine să știi ce a zis cutărică, din moment ce opinia lui pare trasă de păr și sunt șanse să fi greșit. Realitatea e că ai dreptate și totuși n-ai. În primul rând pe un critic literar nu îl interesează în mod particular ce a vrut să spună autorul ci ce reușește să spună opera. Se poate ajuta de, să zicem, mărturiile acestuia, dar asta nu înseamnă că e nevoit să se limiteze la ele. Arta există dincolo de artist și fiecare e liber să o interpreteze. Dar ție la bac nu ți se cere să redactezi un eseu critic, ci unul școlar. Motivul e simplu. E mai ușor să ajungi să cânți la pian învățând regulile de bază, decât să le descoperi tu singur prin încercare și eroare. Tot așa, ajungi să înțelegi mai bine ce înseamnă literatură de calitate, citind critică. Și-au bătut alții capul citind sute de cărți pentru a ajunge la concluziile pe care tu le citești în câteva pagini. Poți face la fel ca ei, și ai toată viața înainte pentru asta dacă nu-ți plac interpretările lui Manolescu, dar până acolo, n-are nimeni așteptări de genul de la un elev de liceu.
Clip realizat cu ajutorul celor de la Global Confederation of Romanian Students:
[ Ссылка ]
