"Mi-am dorit foarte tare să fiu polițist, să duc mai departe misiunea familiei; bunicul meu, tatăl mamei, a fost polițist, tatăl meu la fel."  

Dar a ales să fie aproape de oameni și să-i ajute, atunci când necazurile dau năvală și psihicul nu mai face față.

"Nu e suficient să stai doar tu cu tine, în anumite momente, ci e util să fie cineva care să te însoțească în suferință. (...) Niciodată nu ne vom vedea pe noi înșine atât de acurat pe cât ne văd cei din jurul nostru. (...) Cred că multor oameni le este jenă. (...) Avem o mare disponibilitate înspre a ne minți pe noi înșine și a ne spune că ne este bine, când, de fapt, nu e adevărat."

Terapeutul Raluca Anton vorbește despre copilărie și despre bagajul emoțional pe care îl avem din primii ani de viață, despre familie și lumea ideală în care i-ar plăcea să-și crească fetița, vorbește despre cât de mult se abține să-și analizeze propria relație de cuplu, dar vorbește și despre ce-și doreau părinții pentru ea, despre ce reprezintă banii și despre excursia ideală pe care o visează.

"Îmi doresc de foarte mulți ani să am o vacanță singură. Mi-ar plăcea foarte tare să pot să merg undeva doar eu cu mine (...) Eu sper că voi fi o bătrânică foarte jovială, care va petrece foarte mult." 

Dacă răul unește, unde se simte fericirea, în ce zonă a corpului se așează furia sau tristețea, cum se uită un doctor în pshihologie la un vraci și la ce vârstă începe interesul pentru sănătatea minții, aflăm "La cină".  

"Una dintre doamnele care erau acolo ne-a spus că Dumnezeu vorbește prin noi, pentru că e multă blândețe". 

Un dialog de neratat, "La cină".

свернуть