O, Betleem, o, Betleem, ce noapte-a fost aceea
când Soarele din ieslea ta Și-a răsărit scânteia!
O, Betleem, pământ sfințit de-atâta strălucire,
Ce mulți ca tine și-au uitat întâia lor iubire!
Ierusalim, Ierusalim, care-ți ucizi profeții,
de câte ori ți-ai nimicit luminile vieții,
de câte ori te-ai prăbușit în prag de mântuire,
Ce mulți ca tine-și răstignesc eterna lor iubire!
Betanie, Betanie, cetate fericită,
în care dragostea-i mereu cântată și sfințită,
cu câte binecuvântări ai tu împărtășire,
Dar ce puțini ca tine-și țin curata lor iubire!
Capernaum, Capernaum, cetate cercetată,
câte minuni s-au petrecut în fața ta odată;
de câte ori ai fost chemat, și totuși ce-mpietrire,
Ce mulți, ca tine, nu-și cunosc divina lor iubire!
O, Nazaret, o, Nazaret, cetate lepădată,
ce pași cerești te-au străbătut, ce slavă ți-a fost dată,
dar ce netrebnic te-ai vădit de marea strălucire,
Ce mulți ca tine-și izgonesc frumoasa lor iubire!
O, Golgota, o, Golgota, nălțime-nfricoșată
spre care ne-nchinăm smeriți de fiecare dată,
o, Sfinte Amintiri, ce mult ne spun a voastre nume!
Cu care, oare, dintre voi ne-asemănăm în lume?
