De-ai fi...
De-ai fi la Pol ţi-aş cere-o frunză
din primăvara ta cea dulce,
Dar prin zăpezi noi rătăcim
şi depărtarea-n mine plânge.
De-ai fi o lacrimă pierdută
te-aş căuta prin doruri multe,
Aş scrie astrelor scrisori,
înstrăinarea să-mi asculte.
Prin flori de gheaţă aş umbla
să ştiu căldura ce drum are,
Din glasul tău aş face rost
de floarea unei lăcrămioare.
Şi aş ascunde-o-n părul tău,
prin visele fără sfârşit,
Cu-al tău sărut gingaş şi fin
aş merge până-n infinit...
De-ai fi o mare-aş asculta
suspinul tău în dimineaţă,
Dar tu clădeşti în viaţa mea
palate noi din nori de ceaţă.
Prin toamne te-aş chema mereu,
doar frunzelor să le dăm nume,
Azi, tu te pierzi în visul meu
şi ne desparte-o altă lume.
Dar eu te caut orice-ar fi
prin valuri de ocean şi vânt,
Şi-adorm gândind că locuieşti
în ochii blânzi ai unui sfânt.
Daniel Luca 24 08 2016

свернуть