Aboneaza-te si apasa si pe CLOPOTEL: [ Ссылка ]

Privesc departe spre Sion
prin veacuri înaintate
şi-aud ecoul dintr-un ton
vibrând peste cetate.
Ierusalimul e-n amurg
sub brazda argintie,
izvoarele la vale curg
domoale spre câmpie.

Sclipea palatu-n raze lucii
şi în culori de astru,
în parcul de smochini şi nuci
stă Solomon sihastru.
Şi visurile-i ce se nasc
în zare de-astă data,
sunt izvorâte din Damasc
de dorul după-o fată.

De-o fiică de neam sirian,
de-o ciobăneasă sclavă.
Ce te-a legat o, Solomon
ce stai pe-atâta slavă?
Tu stai pe tron – ea stă la oi,
tu-n slavă – ea la stâna.
O, nu sunt fete pe la noi
de zici că e regină?

O, cine-i altul mai presus
un împărat ca tine.
În neamul tău o, câte nu-s
crăiese şi regine.
Tu ai şaizeci la curtea ta,
optzeci de ţiitoare.
Mă mir că-n minte poţi purta
un chip de servitoare!

Cum porţi tu florile din strat
o mie rupte-n mână.
Tu ai regine la palat
şi vrei s-aduci din stâna?
Când te aud cum o descrii
în versuri de tot stilul,
ca ea nu-i alta pe pământ
o, e departe Israelul?


Şi dacă n-am cunoaşte-o chiar
că nu e stil de floare,
e arsă, parc-ar fi de jar
de razele de soare.
Tu o faci mai mult ca un trandafir
şi munte de tămâie.
Şi-ncepi atâta s-o descrii
din cap până-n călcâie.

O, ce va spune un popor
de tine rege în slavă?
Când tu îmbătat eşti de amor
te-a fermecat o sclavă.
Tu-o vezi cum alta-n lume nu-i,
o faci şi porumbiţă.
Şi-ncepi atâta s-o descrii
cum n-are-n lume soaţă.

Aud mereu acelaşi ton
în versuri ziua-ntreagă.
Şi spui că-i laşi regat şi tron,
atât îţi e de dragă.
Preferi la stână să te duci,
sau păzitor la vie.
Preferi pe orice drum s-apuci,
de ce ai vrea să vie?

Repetă versul ce l-ai spus
cântându-ţi trista soartă.
Când tu acas la ea te-ai dus,
şi i-ai bătut în poartă.
Şi ea răspunsu-ţi-a din pat
dar făr să iasă-afară:
"M-am dezbrăcat şi m-am culcat,
şi cum să mă-mbrac iară?"

Aşa de rece te-a respins
din partea ei copila,
Nici simţ de om nu a simţit,
nici dragul şi nici mila.
Afară-ncet se revărsa
un vânt de sud cu ploaie.
Dar ei nici pic nu îi păsa
că hainele-ţi înmoaie.

Şi nici că-n pieptul tău de foc
purtat-o-ai în noapte
prin munţi, prin văi, prin orice loc
pentru-a iubirii şoapte.
Tu te-ai întors pe-acelaşi drum
fiebând în gelozie.
De ce mă-ntreb şi eu acum,
de ce n-a vrut să vie?

O, ce-ai pierdut, o, Solomon
de plângi o ciobăneasă.
Cu sila vrei s-o duci pe tron,
s-o faci împărăteasă?
Târziu în noapte s-a trezit
că nu a făcut bine,
şi te-a strigat, te-ar fi dorit,
ieşit-a după tine.

Dat tu de mult ai şi plecat,
nici n-apărură zorii.
În ceasul nopţii-ntârziat,
au prins-o păzitorii.
Bătut-o şi-au rănit-o rău,
era aproape moartă.
Şi-a plâns ea mult că n-a venit
când i-ai bătut în poartă.

Şi-acuma ce folos că plângi?
Distrus eşti de-o copilă!
C-au dus-o cei străini pe mâini
zdrobită fără milă.
Tu între regi eşti renumit,
te ştie orice ţară,
palatul ce l-ai construit,
şi-nţelepciunea-ţi rară.

Şi slava ta, şi tot ce ai
cum poţi a înţelege?
Pentru-o copilă să te dai,
o, ce-ai în tine rege?
Ziua şi noaptea o discuţi,
cum n-ar fi altă fată.
Ne pari a fi ieşit din minţi,
tu rege, altă dată.

Trecut-au mulţi ani rând pe rând
prin mintea mea slăbită.
Şi eu aşa ziceam în gând
c-o cauţi pe sunamită.
O, azi mă văd că-s păcătos
şi vin cerând iertare.
Căci tu prin Duhul lui Hristos,
cântai o taină mare.

O, Solomoane tot ce-ai spus
În vers de-a ta iubită,
e întâmplarea cu Hristos,
e-a doua Sunamită.
De două mii de ani Îl vezi
chemând-o-n gelozie.
Pe drum, acasă, prin livezi,
dar ea nu vrea să vie.

O cheamă slava Lui mereu,
la slava Lui de rege.
Deşi e Fiu de Dumnezeu,
ea tot nu-L înţelege.
Tu ai bătut odată-n geam
Vorbind s-o chemi odată
Dar ea de Tine murmura
de fiecare dată.

O, spune suflete ce stai
s-asculţi acestea toate:
De când te cheamă CRIST la rai,
de când la poartă-ţi bate?
El nu mai poate de-al tău dor,
de-atâta timp te cheamă.
De-atâtea veacuri bate-n geam
crezând c-o să-ţi dai seama.

Văzut-ai tu atâta dor
în lume la vreun mire?
Să-i fi aprins atâta dor
mireasa în iubire?
Să vină El, cerul lăsând
şi dezbrăcat de slavă,
să-L vezi în Ghetismani plângând,
de dorul tău, o sclavă!

Mai mult ca roaba de la oi
pe Solomon să-l poarte.
Pe Crist iubirea pentru noi
L-a dat chiar şi la moarte.
Să-L vezi cu sufletu-mbătat,
luând o cruce-n spate,
şi-o urcă, urcă ne-ncetat
în timp ce altu-L bate.

Şi parcă orice spin şi cui,
şi lovituri de bice,
le capătă-n iubirea Lui,
răbdând, nimic nu zice.
Şi-atunci pe cruce când L-au pus
cu lacrima-n iubire,
pe faţa Mirelui Isus
şi-atunci vedeai iubire.

Parcă pe braţe te-ar fi prins
ca pe-un copil, o mamă.
De-amorul ce era aprins
nimic nu-ţi lua în seamă.
Aprins de-amorul tău cel viu
ascultă-L cum se roagă:
„O, Tată iartă-i căci nu ştiu"
şi-atunci îi erai dragă.

Alte Resurse noi:
Predici: [ Ссылка ]
Cantari Crestine: [ Ссылка ]
Marturii: [ Ссылка ]

#poezii_crestine

свернуть