Cea mai mare poruncă din Scriptură este aceasta: " Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta" (Deuteronom 6:5). Privind înapoi la versetul 2 din acelaşi pasaj, citim astfel: "... să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău, şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe cari ţi le dau, şi să ai zile multe". Următoarele versete spun, de asemenea: "Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula" (versetele 6-7).
Istoria poporului evreu ne arată că părintele trebuia să fie ascultător şi insistent în educarea copiilor săi pe căile şi folosind cuvintele Domnului, având ca scop creşterea lor spirituală şi bunăstarea lor. Şi părinţii care au fost ascultători de poruncile Scripturii au făcut întocmai. Aspectul de cea mai mare importanţă din acest pasaj este acela că stă în responsabilitatea părintelui ca toţi copiii lui să fie crescuţi cu hrana spirituală din partea lui Dumnezeu. Şi asta ne duce cu gândul către pasajul din Cartea Proverbelor 22:6-11, unde în versetul 6 ni se spune astfel: " Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni (pe măsură ce va îmbătrâni – n.n.), nu se va abate de la ea." Această educaţie începe cu primii ani din copilărie, cu primele învăţături date de mama şi tatăl copilului, încă din fragedă pruncie. Ea are rolul de a învăţa pe copil modul de viaţă pe care va trebui să îl urmeze. A începe educaţia copilului în acest fel reprezintă un aspect de o importanţă majoră, la fel cum un copac este dirijat să crească într-un anume fel încă din primii săi ani de viaţă.
Un pasaj din Noul Testament ne oferă o imagine clară cu privire la învăţătura Domnului pentru relaţia dintre părintele creştin şi copiii săi în ceea ce priveşte creşterea lor. Efeseni 6:4 reprezintă o prezentare concentrată a felului în care părinţii ar trebui să se relaţioneze cu copiii lor, atât în lucrurile care trebuie făcute cât şi în cele care trebuie evitate: "voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului". Aici este prezentată foarte succint învăţătura Bibliei cu privire la responsabilitatea părinţilor în creşterea copiilor lor. Aspectul negativ din acest verset indică aceea că un părinte nu trebuie să îşi manifeste atitudini nepotrivite faţă de copiii lui şi nu trebuie să se impună prin severitate excesivă, nedreptate sau autoritate impusă fără raţiune. Comportamentul nesănătos faţă de un copil nu va servi decât la alimentarea inimii copilului cu lucruri rele. Aspectul pozitiv este exprimat într-un fel atotcuprinzător, şi anume în educarea lor, în creşterea lor, în dezvoltarea unui comportanent sănătos de viaţă prin învăţarea ascultării de Domnul. Aceasta este educaţia, anume să fii un model ca părinte pentru copii şi să îi înveţi disciplina şi ascultarea. Expresia "povăţuire" poartă cu ea ideea de a "pune în mintea copilului", ceea ce înseamnă să reamintim continuu, dar în mod constructiv, lucrurile care sunt greşite dar şi să îi învăţăm responsabilităţile lor, conform cu vârsta şi nivelul de înţelegere al fiecărui copil.
