[ Ссылка ]
-
”În dimineața asta, în timp ce luam micul dejun, gândurile îmi fugeau la cum să scriu încheierea acestei cărți, apoi mi‑am luat câinii la o plimbare prin pădure, cumva ca să mă consult cu natura, iar pădurea mi‑a șoptit să‑ți spun că satul este un fel de casă părintească a tuturor celor care iubesc această țară. Am fost educați să devenim bogați, să câștigăm, să avem, dar după toți și toate am ajuns la concluzia că viața cea mai frumoasă și mai bogată este simplă, plină, reală, spirituală și practică, alături de oameni și de natură, cu timp și voie bună, iar satul meu este oricare sat, este satul din inima mea și inima ta, este de fapt acasă.


Întorcându‑mă din pădure, jucându‑mă cu câinii pe cărarea ce coboară spre livada din spatele șurii, îmi spuneam că dacă ar fi să îți trimit un scurt mesaj prin care să îți transmit esența a tot ceea ce știu și tot ceea ce simt, printr‑un porumbel călător, de peste timp, de aici, din munți, din ultima comună, din ultimul sat, din ultimul cătun, de pe ultimul drum, de la ultima casă de la marginea pădurii muntelui, ți‑aș scrie doar atât:


Se întâmplă uneori, dar în zadar, să căutăm dincolo de noi şi de ale noastre, peste mări şi ţări, ceea ce avem dintotdeauna acasă.
O căsuţă frumoasă din lemn, laviţa din târnaţ, cuptorul de pâine, căţei şi pisoi, izvoare şi păduri, copilul care ai fost şi o mulţime de noi prieteni, milioane de stele şi cerul, potecile şi văile munţilor,
undeva la ţară…
…toate te aşteaptă!”

[ Ссылка ]

Video Credit: Ralph Kayden (Instagram: ralphkayden)

свернуть